Ce sunt produsele BIO?
Cu totii am auzit de produsele (mancare, cosmetice, detergenti, haine)
organice sau bio, despre care se vorbeste tot mai mult in ultimul timp. Dar ce
inseamna, de fapt, "bio" sau "organic"? Ce produse pot fi
organice si cand putem spune despre un produs ca este organic? Aceste lucruri
si multe altele le vom afla in continuare.
Conceptul de organic se refera la felul cum sunt cultivate si procesate
produsele agricole. Productia organica se bazeaza pe un tip de agricultura care
mentine si reface fertilitatea solului, fara a folosi ingrasaminte chimice
toxice si care tine la distanta daunatorii fara a folosi pesticide si
insecticide. Dupa recoltare, roadele agriculturii organice sunt procesate fara
a folosi ingrediente artificiale, conservanti sau radiatii. Dar asta nu e tot.
Agricultura organica vizeaza si protejarea ecosistemelor.
Astfel, agricultura organica s-ar putea defini ca un tip de productie ecologica
care promoveaza si protejeaza biodiversitatea, ciclurile biologice si
activitatea biologica a solului. Este bazata pe folosirea minima a produselor
straine si pe practicile care refac, mentin si imbunatatesc armonia ecologica.
Ca sa fie cu adevarat organic, un produs trebuie sa fie obtinut cu respectarea
unor standarde stricte, verificate de organizatii private sau de stat.
Certificarea include inspectarea terenurilor, a fabricilor, pastrarea unor date
si testari periodice ale solului si apei pentru a forta agricultorii si
producatorii sa respecte standardele fixate.
Orice produs agricol poate sa fie organic, daca indeplineste standardele
amintite. Astazi, avem la dispozitie o intreaga varietate de produse organice:
paste, sosuri gata preparate, sucuri congelate, lapte, inghetata, cereale,
carne, paine, supe, ciocolata, prajituri, bere, vin si multe altele. Binenteles
ca exista si textile organice, din care se pot face imbracaminte, lenjerii de
pat, fete de masa, scutece, tampoane cosmetice, produse de igiena intima.
Cu toate verificarile care se fac si cu toate regulile stricte impuse de
autoritati nu s-ar putea spune cu siguranta despre niciun produs ca ar fi 100%
organic sau lipsit de orice urma de chimicale. Chiar daca la cultivarea
propriu-zisa a vegetalelor nu se folosesc substante chimice, acestea pot sa
ajunga in sol prin ploaie (poluanti de la fabrici) sau prin apa freatica
(datorita fertilizarii intensive din ultimii ani).
Toata lumea se intreaba cum pot fermierii sa-si cultive plantele fara sa
foloseasca pesticide sau fertilizanti. Secretul este alegerea planetelor in
functie de caracteristicile solului. Daca solul este bogat in nutrienti, iar
plantele sunt specifice zonei respective, atunci ele vor creste puternice si
sanatoase, putand suporta atacul daunatorilor. Cand populatiile de daunatori
scapa de sub control, agricultorii folosesc metode mai putin invazive, precum
pradatori ai insectelor, capcane, metode de bariera. Daca nici asa daunatorii
nu dispar, un agricultor poate cere permisiunea organismului de control pentru
a folosi pesticide din plante, ne-persistente (sunt descompuse rapid de oxigen
si de lumina solara), in conditii bine controlate.
Ca sa poata controla atat de bine toate recoltele, agricultorii lucreaza la
scara mica. Din acest motiv, dar si pentru ca recoltele organice necesita mai
mula munca, un management mai riguros si respectarea unor legi stricte,
produsele organice sunt mai scumpe. Uneori mult mai scumpe decat cele
traditionale. Totusi, specialistii spun ca merita cu varf si indesat, pentru ca
tot ce este organic este benefic si pentru sanatatea noastra si pentru mediu.
Conservantii, fertilizantii, pesticidele, colorantii si toate substantele
chimice.